Istoricul trupei Varieşana



Istoria noastră începe în anul 1987, când Sorin Constantinescu (chitară bas), Kovaci Atilla (chitară armonie) şi Claudiu Trifu (tobe) formau o trupă de muzică uşoară, cu apariţii la diverse spectacole, seri pentru tineret şi petreceri.
La una dintre serile pentru tineret organizată la un local din comuna Variaş din jud. Timiş, celor trei li se alătură Ilia Vesici (armonică), pe atunci proaspăt absolvent al Şcolii de Arte Populare Timişoara, precum şi Constantin Selejan (saxofon). Acesta este practic momentul în care trupa ia cu adevărat fiinţă, fără un solist vocal anume. Cei cinci membri se decid ca formaţia să poarte numele Varieşana, după numele comunei în care toţi cei cinci locuiau.

 






Trupa începe să cânte la diferite ocazii şi să fie cunoscută şi îndrăgită de oamenii din Variaş şi din împrejurimi. În 1989, la Ruga Satului, celor cinci li se alătură Tibi Mirea (solist vocal), originar din Periam, jud. Timiş dar devenit "varieşan" prin căsătorie în 1993.

Până în 1997, celor şase băieţi li se alătură Călin Nistor (saxofon), care contribuie la realizarea celor două albume ale trupei.

în 1997 Constantin Selejan părăseşte trupa, noul saxofonist fiind Rachici Arsica. În 2002, Kovaci Atilla şi Claudiu Trifu părăsesc trupa, locul lor fiind luat de tânărul Ilia Vesici jr. (clape), acesta fiind membru al formaţiei până la sfârşitul anului 2007.

În cele din urmă, în 2005 locul lui Rachici Arsica este luat de Florin Ardelean (saxofon) până în toamna anului 2008.

Din toamna anului 2008 revine în componenţa orchestrei Nistor Călin (saxofon) şi Radin Radoslav (armonică şi clape).

Toţi anii petrecuţi împreună au fost deosebit de frumoşi, iar amintirea lor ne fac sufletele să tresară. Deşi unii dintre noi au ales alt drum, trupa Varieşana înseamnă înainte de toate o prietenie strânsă între toţi foştii şi actualii componenţi.



În decursul timpului formaţia a înregistrat mai multe albume din care prezentăm extrase.

Prietenia-i floare rară
Studioul AudioTim & Ralina, Timişoara, 2000
Sus cu socrii şi cu naşii
Joc moldovenesc
Am plecat demult din sat

Azi bogat, mâine sărac
Studioul AudioTim & Ralina, Timişoara, 2001
Au venit ţiganii

Degeaba munceşte omul
Să ciocnim paharul
 
Design şi găzduire: Paymaster SRL, Timişoara